O POVESTE

[dani]

In vechiul castel toata lumea vorbea in soapta. Era o zi de mare importanta pentru toate sufletele din inauntrul si din afara zidurilor reci si groase. Batranul rege, bolnav si impovarat de ani isi chemase fiii din strainataturi pentru a-l alege pe cel ce avea sa-i urmeze la tron.
Fiul cel mare intra emotionat si se aseza cuviincios la capataiul patului. Batranul parea deja plecat in alta lume. Fu uimit sa-l auda poruncindu-i, cu glasul stins si ochii inlacrimati.
„-Du-te, baiatul tatii si adu-mi GRASA fara de care tu nu ai fi fost pe aceasta lume.“
„-O,tata!“ striga copilul. „Ce cruda soarta ai! Blestemata fie boala care intuneca mintea-ti stralucita. Oare nu iti aduci aminte ca sarmana mea mama s-a stins de mult?“
Regele deschise ochii uimiti, intinse mana spre usa si il ruga sa iasa fiindca in starea in care se afla nu isi permitea sa se enerveze.
Mijlociul batu incet in usa grea a dormitorului, intra cu sfiala si se opri langa patul de suferinta.
„-Sunt aici, bunul meu tata!“ spuse el privind cu mila la ce mai ramasese din cel al carui palos scurtase de cap atatia dusmani...
Batranul cracana un ochi si il privi piezis ca in tinerete.
„-Du-te si adu-mi GRASA ce transforma orice masa intr-un ospat, care innobila bucatele oricare ar fi fost ele si ne dadea putere si curaj in lupta.“
Baiatul parca prinsese aripi. Alerga intr-un suflet la bucatarie unde tanti Tzusca bucatareasa atata focul sub o oala mare, plina de mirosuri regesti.
„-Vino repede!“ striga printul. „Te cheama regele!“
Femeia se albi instantaneu la fata.Alergara intr-un suflet.Tzusca se apleca la urechea regelui aproape lipindu-si buzele de ea si sopti:
„-Maritul meu, i-ai marturisit ceva?“
Deceptionat, regele se uita la amandoi. In prostia lor,pareau ca seamana.Ii dadu afara printr-un gest scurt cu ajutorul unui deget de la mana.
Veni randul celui mic.Intra val-vartej,se repezi la patul lui tac’su, il lua in brate si il stranse cat putu de tare.
„Mi-a fost dor de tine!“ ii spuse. „Ti-am adus ceva! Ceva ce stiu ca-ti place! La fel de bun ca cele mai bune timpuri! Poate mai prinzi un pic de culoare ca ne asteapta o noapte lunga. Sunt multe de povestit...“
Scoase de sub haina o sticla de GRASA DE COTNARI si doua pocale martore ale atator petreceri.
Fratii tanarului print au facut antecamera pana dimineata. Au comentat alegerea regelui, motivand ca mezinul fusese de mic favoritul paharnicului si se juca baba-oarba in hrubele pivnicierului. Ba existau si zvonuri ca nici nu se nascuse la palat ci il adusese regele insusi nu se stie de unde si doar el stiind din ce motive. Dar cine ar fi indraznit sa se opuna cuvantului batranului, dar inca respectatului conducator?
De atunci, pe acele meleaguri si nu numai, oricine stie: adevarata GRASA e numai de Cotnari. Ea te poate ajuta sa devi rege dar si sa treci peste momentul greu in cazul in care nu reusesti. Pe unii i-a ridicat din grea suferinta si le-a dat multa voiciune daca am asculta cele spuse de Tzusca...


...Barbatul isi turna ultimii stropi aurii de vin.
„-Atat?“ intreba el.
„-Atat stim noi.“ raspunsera picaturile. „Dar mai cumpara o sticla. Alti stropi,alta poveste!“
„De ce nu?“ gandi omul nostru devenit curios. „Oricum nu ma va durea capul si nici nu miroase in bucatarie ca la vecinu’, ala de e prieten cu cerbul si canta amandoi pana dimineata la chitara...“